1

1. Primul an din viaţa unui copil este crucial pentru dezvoltarea armonioasă şi sănătatea lui ulterioară, de aceea recomand consultaţii profilactice lunare la sugari, apoi la 2-3 luni până la 3 ani, după care controalele profilactice se pot rări la 3-4 /an.

2. Nu numai febra este semn de boală, există multe afecţiuni cu simptome atipice, greu de recunoscut şi încadrat, de aceea consultaţiile profilactice au cel mai mare impact asupra sănătăţii viitoare a copilului.

3. Ideal ar fi să găsiţi un pediatru faţă de care să aveţi simpatie (şi dvs, şi copilul ! ) şanse sunt să-l ascultaţi mai cu încredere (încredere care de fapt se câştigă în timp).

4. Dacă evoluţia bolii nu a fost cea preconizată, este important să mergeţi la control la acelaşi medic care l-a consultat prima dată. Nu toate bolile se manifestă identic la toţi pacienţii, uneori e necesară personalizarea şi ajustarea tratamentului pe parcursul bolii şi cel mai bine o face medicul care l-a consultat prima dată !

Nu uitaţi – vindecarea durează, nimeni nu se vindecă într-o zi !

5. Copiii se îmbolnăvesc mai des la vârste mici, dar pe măsură ce îşi construiesc imunitatea îmbolnăvirile devin mai rare. Baza sănătăţii este alimentaţia corectă, cât mai naturală, fără alimente procesate, dulciuri, făinoase şi carne în exces.

6. Ori de câte ori e posibil încercaţi să vă programaţi din timp la consultaţie, evitaţi astfel aşteptarea, aglomeraţia şi riscul de transmitere a bolilor în sala de aşteptare .

7. Fiţi deschişi spre (sau chiar preferaţi) medicina şi tratamentele alternative ( când e posibil ) sunt eficiente şi cu mai puţine efecte secundare. Evitaţi în schimb automedicaţia, care poate fi periculoasă, mai ales în cazul copiilor!!!

8. Când mergeți la pediatru cu sugar sau copil mic căutați întotdeauna un însoțitor care să se ocupe de copil în timpul consultației, altfel nu veți putea fi atenți la sfaturile și indicațiile medicale.